Home » EXTERNE » În total 69 de jurnaliştii au fost ucişi în 2015

În total 69 de jurnaliştii au fost ucişi în 2015

Şaizeci şi nouă de ziarişti au fost ucişi anul acesta în întreaga lume în timpul exercitării profesiei, teroriştii fiind responsabili de 40 la sută dintre aceste decese, a anunţat marţi Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor (Committee to Protect Journalists, CPJ), citat de agenţia DPA.

Lista include asasinate ca represalii pentru activitatea jurnalistică, decese care au avut loc ca urmare a luptelor sau în schimburi de focuri şi decese care au avut loc în timp ce jurnaliştii se aflau în alte misiuni periculoase. CPJ a declarat în analiza sa anuală asupra acestui fenomen global că mai mult de două treimi din cele 69 de decese au fost crime cu ţintă precisă. Grupări militante islamiste, precum Statul Islamic şi al-Qaida, au fost responsabile pentru uciderea a 28 de jurnalişti în întreaga lume.

Numărul ziariştilor ucişi în 2015 în timpul exercitării meseriei este mai mare decât în 2014, când 61 de jurnalişti şi-au pierdut viaţa, a precizat CPJ, cu sediul la New York.

Siria a fost locul celor mai multe decese în rândul reprezentanţilor presei internaţionale în 2015, cu 13 jurnalişti ucişi, urmată de Franţa, cu nouă jurnalişti ucişi. La acestea s-au adăugat Irak, Brazilia, Bangladesh, Sudanul de Sud şi Yemen, fiecare dintre aceste ţări înregistrând cel puţin cinci decese ale unor jurnalişti în timpul exercitării profesiunii.

În Siria, 14 ziarişti au fost ucişi în 2012, conform CPJ, însă cifra de 13 jurnalişti ucişi în această ţară în 2015 raportată de acest organism reflectă de fapt numărul mai redus de ziarişti care lucrează acolo, precizează DPA.

Franţa s-a aflat pe această listă pentru prima dată, ca urmare a uciderii jurnaliştilor de la revista satirică ‘Charlie Hebdo’ într-un atac armat în luna ianuarie a acestui an.

‘Reporteri Fără Frontiere’ (Reporters sans frontieres /RSF/), o altă organizaţie care analizează numărul de jurnalişti care mor în timpul exercitării profesiei, a declarat în raportul său publicat tot marţi, că 67 de jurnalişti au fost ucişi la nivel global în acest an, cifră de asemenea mai mare decât cea raportată în 2014.

Conform acestei organizaţii, au existat alte 43 de cazuri în care motivele asasinatelor nu au fost încă clarificate. De asemenea, ‘Reporteri Fără Frontiere’ a precizat că 27 de bloggeri şi colaboratori media au fost ucişi în acest an.

“În mult prea multe ţări, jurnaliştii îşi riscă viaţa atunci când cercetează probleme controversate sau îi critică pe cei aflaţi putere”, a declarat Britta Hilpert, purtătoare de cuvânt a RSF. “Aceste cifre arată că toate eforturile internaţionale de până acum nu au dus la nimic în ceea ce priveşte reculul violenţei îndreptate împotriva jurnaliştilor”, a mai spus sursa citată de agenţia DPA.

Ambele organizaţii au publicat anterior în luna decembrie şi rapoarte privind situaţia jurnaliştilor încarceraţi sau luaţi ostatici în 2015 din cauza practicării profesiei. Conform CPJ, 199 de ziarişti se aflau în detenţie la 1 decembrie 2015 în 28 de ţări, 50 fiind întemniţaţi anul acesta în 13 ţări, restul ispăşind pedepse pronunţate în anii anteriori.

În timp ce China şi Egiptul conduc acest clasament cu cei mai mulţi ziarişti aflaţi în spatele gratiilor, cu 49, respectiv, 23 de cazuri, Turcia, Iranul şi Egiptul sunt ‘lideri’ la numărul de ziarişti încarceraţi anul acesta: în Turcia — 9 din 14 ziarişti au fost închişi în 2015; în Iran — 9 din 19, iar în Egipt — 8 din 23. De asemenea, conform RSF, 54 de jurnalişti sunt ţinuţi ostatici în întreaga lume, un număr în creştere faţă de cei 40 înregistraţi la finalul anului trecut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

test