Home » ȘTIRI DIN ȚARĂ » Republica Moldova: Reglare de conturi între oligarhi, sub acoperirea anticorupţiei

Republica Moldova: Reglare de conturi între oligarhi, sub acoperirea anticorupţiei

Parlamentul din Moldova a aprobat, joi, în regim de urgenţă ridicarea imunităţii fostului premier Vlad Filat, pentru implicarea în „jaful secolului“. La prima vedere, pare că s-a deschis drumul luptei anticorupţie la nivel înalt. În Moldova, însă, nimic nu este ceea ce pare.

Dimineaţa, preşedintele Legislativului, Andrian Candu, a citit în plen cererea procurorului general, Corneliu Gurin, de ridicare a imunităţii lui Filat, la ora 15.00, cererea a fost aprobată de Comisia Juridică, iar puţin mai mult de o oră mai târziu – de către plen cu 79 de voturi „pentru” (din 101). Singura problemă este că în Moldova justiţia nu este independentă, ci aservită politic celui mai mare adversar al lui Filat, oligarhul Vlad Plahotniuc. Andrian Candu este finul lui Vlad Plahotniuc, vicepreşedintele Partidului Democrat. Corneliu Gurin este un fost consilier în materie de drept constituţional al fostului preşedinte al Legislativului, Marian Lupu, preşedintele aceluiaşi Partid Democrat, şi, deşi nu avea nici o experienţă ca procuror, a fost desemnat procuror general la cererea lui Lupu. La Chişinău nu este nici un secret că atât procurorul general, cât şi Centrul Naţional Anticorupţie sunt controlate de PD, aripa politică a imperiului lui Plahotniuc. Acest lucru nu înseamnă că Filat este nevinovat, ci că în lupta oligarhilor pentru Moldova,
Plahotniuc a înregistrat ieri o victorie decisivă.

Acuzaţiile

De ce este acuzat Filat? În documentul prezentat de Candu, procurorii susţin că Filat ar fi primit în cinci ani, între 2010 şi 2015, nu mai puţin de 250 de milioane de dolari (60+190) de la omul de afaceri Ilan Shor în schimbul monopolului asupra magazinelor duty free de pe aeroportul din Chişinău, al numirii sale în funcţia de consul onorific la Moscova şi mai ales al numirii sale în consiliul de administraţie şi, ulterior, preşedinte al Băncii de Economii (BEM) principala Bancă implicată în Jaful Secolului din noiembrie 2014. Procurorii susţin că deţin probe materiale care susţin acuzaţiile, dar principala sursă a acestor acuzaţii este însuşi Ilan Shor, pe care compania americană Kroll, chemată să investigheze dispariţia banilor, l-a identificat drept principalul beneficiar al schemei de devalizare.

În luna mai, o anchetă a jurnaliştilor britanici de la Business New Europe a scos la iveală faptul că aceleaşi trei firme-fantomă folosite în sifonarea miliardului din Moldova au fost folosite de Plahotniuc pentru spălarea de bani. Pe de altă parte, după cum arăta sociologul Dan Dungaciu, în Europa de Est, nimeni nu face afaceri la nivel înalt fără protecţie politică şi, cum multe din faptele incriminate s-au produs în perioada în care Filat era prim-ministru, suspiciunile la adresa sa sunt rezonabile. Dar la fel de rezonabile sunt şi suspiciunile de corupţie faţă de Plahotniuc, numai că nimeni, nici din Procuratura Generală, nici din CNA, nu i-a adus acestuia nici o acuzaţie oficială.

Ce se va întâmpla cu Alianţa pro-europeană?

Întrebarea politică este dacă va sări în aer şi coaliţia de guvernare proeuropeană, din care fac parte atât PLDM-ul lui Filat, cât şi PD-ul lui Plahotniuc/Lupu şi Liberalii lui Mihai Ghimpu. Votul de ieri din parlament în care deputaţii PD şi PL au votat alături de comunişti şi socialişti pentru ridicarea imunităţii îndreptăţesc temerile privind izbucnirea unei crize politice care să ducă la alegeri anticipate şi la victoria formaţiunilor pro-ruse. În faţa lui Filat stă aşadar o dilemă: Dacă forţează retragerea PLDM din coaliţie, atunci alegerile anticipate dar, pe de altă parte, de exact acelaşi lucru l-a acuzat pe Plahotniuc. Cealaltă opţiune ar fi să se sacrifice şi să lase partidul în coaliţie, dar, în acest caz există riscul serios ca poziţia PLDM să fie mult slăbită şi să devină anexa lui Plahotniuc. Ieri, Filat a anunţat că se retrage din fruntea partidului şi că îl lasă la cârmă pe prim-ministrul Valeriu Streleţ, dar nu este deloc clar în acest moment dacă acesta va reuşi să facă faţă presiunilor forţelor proruse.

Un Mercedes recompensă

Şi nimeni nu este mai prorus decât Igor Dodon, liderul socialiştilor, care a organizat ieri pichete pentru a-l împiedica pe Filat să părăsească clădirea Parlamentului. Ba, de fapt, există cineva şi anume, Renato Usatîi, un alt „om de afaceri” şi lider al Partidului Nostru, care s-a aflat în primele rânduri ale miliţiilor din jurul parlamentului. În cel mai pur stil gangsteresc rusesc, Usatîi a promis în direct la televiziune un autoturism Mercedes drept recompensă pentru poliţistul care îl va aresta pe Filat.

Şi de ce n-ar acţiona Usatîi ca un gangster rus dacă exact asta este: omul care coordonează imensul mecanism de spălare a banilor oligarhilor şi mafioţilor ruşi prin bănci moldoveneşti care iau bani murdari din Rusia şi după ce îi albesc, îi transferă în conturi legitime din Occident.

Poate şi mânaţi de mirajul recompensei mascaţii CNA au intrat, ieri după-amiază, în clădirea Parlamentului şi l-au săltat pe Filat. Dar o ţară în care un fost prim-ministru probabil corupt iese din Parlament cu cătuşe în vreme ce un mafiot rus agită spiritele nestingherit pe afară iar cel mai important oligarh, suspectat că a condus o schemă de spălare de bani de miliarde de dolari în beneficiul Moscovei (potrivit Business New Europe) a devenit cel mai puternic om, este o ţară în care Rusia a câştigat din nou.

România Liberă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

test