Home » ÎN LUME ACUM » Imigranții, de la un centru de detenție din Cehia, au recurs la greva foamei

Imigranții, de la un centru de detenție din Cehia, au recurs la greva foamei

Zeci de imigranți au lansat o grevă a foamei într-unul din centrele de detenție din Cehia, pentru a protesta față de șederea prelungită în țară, potrivit unor voluntari de la centru.

Cehia a evitat fluxurile de migrație mari pe teritoriul său. Cei mai mulți, dintre sutele de mii care fug de sărăcie și de război din Orientul Mijlociu trecând prin Balcani, pentru a ajunge în Germania, preferă traseul cel mai ușor – prin Austria vecină.

Potrivit voluntarilor, greva foamei a început la un nou centru deschis în comuna Drahonice, la proximativ 90 de kilometri vest de capitala Praga.

“Dimineaţa erau 44 de oameni care au lansat greva foamei, iar după-amiază au fost peste 60”, a declarat pentru Reuters, prin telefon, voluntarul Petra Damms. “Nu din cauza condiţiilor oferite fac ei grevă, este vorba despre extinderea duratei şederii lor, ei nu ştiu de ce se întâmplă acest lucru”, a spus ea.

Damms a adăugat că tensiunile au crescut după ce 40 de oameni au fost transportaţi din Drahonice la ora locală 03.00, alimentând teama deţinuţilor de deportare. Cei mai mulți dintre cei 144 de oameni, adăpostiți la centru, au fost transferați acolo de la un alt centru, care recent a fost supus unor critici severe, din cauza condițiilor de trai.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

test