Home » ȘTIRI DIN ȚARĂ » Gheorghe Brega, premier interimar al Republicii Moldova

Gheorghe Brega, premier interimar al Republicii Moldova

Preşedintele Nicolae Timofti a semnat astăzi un decret despre desemnarea vicepremierului Gheorghe Brega la funcţia de prim-ministru până la numirea unui nou Guvern.

Cabinetul de miniştri în frunte cu Valeriu Streleţ a fost demis ieri de Parlament cu voturile deputaţilor din PSRM, PCRM şi PD.
Premierul a respins acuzaţiile de corupţie lansate împotriva sa de către reprezentanţii celor trei partide şi a declarat că adevăratul motiv al demiterii sale ar fi altul. Valeriu Streleţ afirmă că în acest fel a fost pedepsit pentru faptul că nu i-a răspuns la telefon oligarhului Vladimir Plahotniuc.

Şeful statului l-a ales pe liberalul Brega dintre vicepremierii Stephan Bride, Natalia Gherman şi Victor Osipov.  „Am avut o discuţie cu Natalia Gherman şi  Stephan Bride. Victor Osipov nu e în ţară. L-am ales pe domnul Brega. Dânsul va ocupa funcţia de prim-ministru interimar până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern”, a declarat preşedintele Nicolae Timofti cu puţin timp în urmă.
Fără să fie întrebat, preşedintele a simţit nevoia să se justifice, accentuând că decizia îi aparţine şi nu a fost dictată de cineva. „Nimeni nu m-a presat să iau această decizie. Este decizia mea proprie”, a spus şeful statului.

La rândul său, noul premier interimar a declarat presei că nu are planuri mari, pledând pentru învestirea cât mai grabnică a unui nou Guvern, şi a chemat la dialog liberal-democraţii.
„Eu sper la maturitatea lor politică, îi cunosc pe mulţi din PLDM şi sper ca ei să revină în AIE. Desigur pot să pună anumite condiţii, dar altă soluţie nu există. Dacă PLDM nu revine, noi pierdem alianţa”, a declarat Brega.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

test