Home » EXTERNE » Accident rutier grav la Bucureşti: Cinci morţi şi 26 de răniţi

Accident rutier grav la Bucureşti: Cinci morţi şi 26 de răniţi

Cinci persoane au murit și 26 sunt răniți, (dintre care 4 sunt copii), după ce un TIR s-a ciocnit cu un autocar, vineri dimineaţă, pe DN1.

16 persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova a precizat că şapte persoane au fost încarcerate, cinci dintre ele fiind scoase de pompieri dintre fiare.

„S-a reuşit o mobilizare de resurse la nivel local. Între cei 26 de răniţi sunt multe cazuri de traumatisme fără fracturi, fără leziuni care să pună viaţa în pericol. Marea majoritate din cei 28 sunt conştienţi. S-a mobilizat personalul care nu era în tură la spital. În accident au fost implicaţi şi patrucopii, unul de 9, unul de 14, unul de 16 ani şi unul de 17 ani, care au traumatisme de coloană“, a declarat Daniel Nicolae, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova.
La faţa locului se intervine cu 22 de ambulanţe ale SAJ şi SMURD.

Potrivit primelor cercetări, şoferul autocarului ar fi vinovat. La faţa locului nu au fost găsite urme de frânare, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Marian Popescu.

După cum anunță Marian Popescu, autocarul, care efectua curse regulate pe traseul Măneşti-Ploieşti, a lovit din spate o autobasculantă încărcată cu nisip, care circula cu viteză redusă. La faţa locului nu au fost depistate urme de frânare. Autorităţile iau în calcul mai multe ipoteze, în sensul că şoferul ar putea să fi adormit sau autocarul ar fi putut avea probleme tehnice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

test