Home » GRECIA » Peste 7.000 de refugiați s-au aglomerat la frontieră cu Macedonia

Peste 7.000 de refugiați s-au aglomerat la frontieră cu Macedonia

Aproximativ 7.000 de oameni așteaptă să treacă din zona neutră Grecia – Macedonia, creând situații de sufocare în lagărul de ședere temporară pentru refugiați și la stația de benzină, unde coboară din autocarele care îi transportă din Atena.

Potrivit poliției, în lagăr se află aproximativ 2.500 de persoane, în timp ce la stația de benzină în regiunea Polikastrou, sunt parcate 90 de autocare, care au adus în ultimele ore 4.500 de oameni.
Situația creată se datorează, în primul rând fluxului lent de refugiați din partea Macedoniei, iar în al doilea rând, din cauza grevei Federației Maritime Panelene, carea avut ca rezultat, după expirarea ei, sosirea în masă a miilor de refugiați în Eidomeni.
În ultimele 24 de ore, din zona neutră au trecut 1.600 de refugiați, în timp ce alte ori procesul are loc mai rapid, acest număr ajungând la 4.000.

Ajutoare umanitare din Marea Britanie

Primul ajutor umanitar, trimis din Marea Britanie, a ajuns mieruri, dimineață în Grecia pentru a face față crizei refugiaților.
Marea Britanie a răspuns la cererea Greciei pentru activarea mecanismului european de protecție civilă, pentru a aborda criza refugiaților și a alocat 1.000 de corturi și pardoseli din material plastic, 8.900 pături, patru generatoare, 5.000 saltele.
La solicitarea Grecia au răspuns un total de nouă țări, care au trimis ajutoare umanitare. Acestea sunt: ​​Cipru, Marea Britanie, Austria, Germania, Franța, Republica Cehă, Olanda, Slovacia și Luxemburg.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

test