FBI va ajuta autorităţile ruse cu ancheta în cazul avionului prăbuşit săptămâna trecută în peninsula Sinai, scrie cotidianul New York Times, care adaugă că implicarea Biroului Federal de Investigaţii al Statelor Unite vine la cererea Moscovei.

Între timp, continuă să apară noi informaţii privind cauza tragediei aviatice, iar cele mai multe indicii duc către un atentat cu bombă. Accidentul ar fi avut loc la puţin timp după ce cutiile negre au înregistrat, în cabina piloţilor, un zgomot neobişnuit, similar unei explozii. Pe de altă parte, tot mai mulţi turişti se grăbesc să plece din Egipt. Printre aceştia şi 140 de români care au fost evacuaţi din două staţiuni situate în peninsula egipteană Sinai.

 Zgomotul neobişnuit despre care vorbesc anchetatorii a fost auzit în ultima secundă a înregistrării, adică la 23 de minute şi 14 secunde de la momentul în care avionul a decolat de pe aeroportul din Sharm El Sheikh.

O analiză spectrală urmează să fie făcută pentru a stabili originea acestui zgomot, însă tot mai multe surse apropiate anchetei, sub protecţia anoniamtului, au declarat pentru agenţiile internaţionale de presă că studierea celor două cutii negre ale avionului, precum şi analiza fotografiior cu resturile aparatului duc tot mai mult spre ipoteza unui atac terorist.

Autorităţile egiptene spun însă că, pentru moment, nu au suficiente date care să indice explozia.

sursa:Digi24