Home » EXTERNE » Conversație telefonică dintre Obama și Putin cu Siria în centrul atenției

Conversație telefonică dintre Obama și Putin cu Siria în centrul atenției

Problema siriană, dar și alte probleme au fost discutat de către președintele american, Barack Obama și omologul său rus, Vladimir Putin într-o conversație telefonică, convenind la un acord comun despre necesitatea de a “consolida cooperarea cu scopul de a pune în aplicare acordul” despre încetarea ostilităților în Siria.

Apelul telefonic a avut loc în timp ce la Conferința de la Munchen au dominat aproape tonuri de război rece dintre Moscova și Occident.

Cei doi lideri au discutat la telefon duminică, la două zile după ce marile puteri au convenit o încetare limitată a ostilităţilor în Siria, în pofida faptului că niciuna dintre părţile beligerante nu a semnalat acordul, care urmează să intre în vigoare către sfârşitul acestei săptămâni.

Casa Albă a anunţat că Obama a subliniat, în această discuţie cu Putin, asupra necesităţii trimiterii urgente a unor ajutoare umanitare în Siria şi încetarea atacurilor aeriene.

„Preşedintele Obama a subliniat în special importanţa faptului ca Rusia să joace de-acum un rol constructiv şi să-şi înceteze campania aeriană împotriva forţelor moderate ale opoziţiei din Siria”, a anunţat Casa Albă într-un comunicat.

Bombardamentele pe care ruşii le efectuează asupra unor grupări rebele ajută armata siriană să obţină ceea ce ar putea constitui cea mai mare victorie a sa în război, în bătălia pentru Alep, cel mai mare oraş şi centru comercial sirian înainte de război.

Potrivit Kremlinului, Putin şi Obama au convenit asupra unei intensificări a cooperării în vederea implementării Acordului de la Munchen.

Însă Kremlinul a subliniat că Rusia rămâne angajată în campania sa împotriva grupării Statul Islamic (SI) şi altor organizaţii teroriste, sugerând că Moscova va viza grupări din vestul Siriei, considerate moderate de către Occident.

Moscova afirmă că încetarea nu se aplică atacurilor sale aeriene, care au schimbat balanţa în favoarea preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Ea susţine că grupările Statul Islamic şi filiala al-Qaida în Siria – Frontul al-Nusra – sunt principalele ţinte ale campaniei sale aeriene. Însă Occidentul acuză Rusia că vizează în principal alte grupări insurgente, inclusiv pe unele pe care occidentalii le susţin.

Politicieni occidentali au reacţionat cu scepticism faţă de acordul încheiat la Munchen pe 12 februarie.

Senatorul american John McCain a declarat că nu consideră această înţelegere un progres. „Să fim clari în legătură cu ceea face acest acord. El permite Rusiei să-şi continue timp de încă o săptămână asaltul asupra Alepului”, a declarat senatorul american la Conferinţa de la Munchen.

„Domnul Putin nu este interesat să fie partenerul nostru. El vrea să consolideze regimul al-Assad”, a subliniat McCain.

Un aliat al cancelarul german Angela Merkel a declarat că Rusia şi-a impus influenţa în Siria prin forţa armată.

Norbert Roettgen, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Parlamentului german, a declarat că Moscova este hotărâtă să creeze „fapte pe teren”, cu scopul de a-şi consolida poziţia în negocieri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

test