Home » EXTERNE » Ajutoare umanitare s-au îndreptat spre orașele siriene

Ajutoare umanitare s-au îndreptat spre orașele siriene

Emisarul ONU pentru Siria a obţinut undă verde din partea regimului Bashar al-Assad pentru a primi ajutoare umanitare în zonele aflate sub asediu. Înaltul oficial a subliniat că ONU va testa angajamentul Guvernului sirian în acest sens. Între timp, atacurile aeriene continuă în această ţară măcinată de război şi terorism. Acum şi Olanda s-a alăturat raidurilor coaliţiei internaţionale din Siria.

Emisarul ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, a obţinut marţi acordul Damascului să trimită convoaie în şapte zone din ţară. ONU a făcut acest anunţ în urma unor negocieri între emisar şi ministrul sirian de Externe.

Guvernul de la Damasc şi-a dat acordul pentru primirea ajutoarelor umanitare în contextul în care trupele guvernamentale, susţinute de atacurile aeriene ruse, au câştigat teren împotriva rebelilor cu doar câteva zile înainte ca armistiţiul de încetare a focului să intre în vigoare. Acest acord fragil a fost încheiat la Munchen, după ce negocierile de pace de la Geneva, mediate de ONU, au fost întrerupte.

Totodată, avioane de vânătoare olandeze au bombardat, în premieră, poziţii ale organizaţiei teroriste Stat Islamic, în Siria, anunţă Ministerul olandez al Apărării. Este vorba despre aeronave F-16 care au efectuat 10 misiuni deasupra Siriei şi Irakului. Început în martie 2011, războiul civil din Siria a făcut peste 250.000 de morţi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

test